asigurarea respectării legii
Diferitele organizații implicate în aplicarea legii, precum și legile și reglementările din cadrul procedurilor de aplicare a legii.
Inspectorii de poliție coordonează și supraveghează o divizie în cadrul unui departament de poliție. Asigură conformitatea diviziei cu normele și reglementările, monitorizează performanțele membrilor personalului și le atribuie acestora sarcini. Îndeplinesc sarcini administrative pentru a asigura păstrarea evidențelor și a rapoartelor și pot, de asemenea, să elaboreze ghiduri de reglementare.
No competences in this bucket.
No competences in this bucket.
Diferitele organizații implicate în aplicarea legii, precum și legile și reglementările din cadrul procedurilor de aplicare a legii.
Studiul comportamentului infracțional, cum ar fi cauzele și natura acestuia, consecințele acestuia, precum și metodele de control și prevenire a acestuia.
Metodele și strategiile utilizate pentru a efectua operațiuni de cercetare și investigare polițienești, pentru serviciile de informații ale guvernului sau militare, precum și normele de cercetare specifice operațiunii.
Caracteristicile utilizării forței, care este o doctrină juridică folosită de poliție și forțele armate pentru reglementa actele de violență în timpul intervențiilor. Utilizarea forței este destinată să stabilească un echilibru între nevoile în materie de securitate și preocupările de ordin etic privind drepturile și bunăstarea intrușilor sau a suspecților.
No competences in this bucket.
Concepe strategii pentru a transforma legile și reglementările în obiective operaționale și planuri de acțiune pentru a se asigura că legea este respectată, iar infractorii primesc pedeapsa sau amenda corectă sau că acestora li se aplică alte consecințe în mod corect.
Analizează probele, cum ar fi probele în cauzele penale, documentația juridică privind o cauză sau altă documentație care poate fi considerată probă, pentru a obține o imagine clară a cauzei și a se putea formula hotărârile.
Ascultă depozițiile martorilor în cursul unei ședințe de judecată sau al unei investigații pentru a evalua importanța depoziției, impactul acesteia asupra cazului supus examinării sau investigației, precum și pentru a ajuta să se ajungă la o concluzie.
Se asigură că legile sunt respectate și, în cazul în care acestea sunt încălcate, că se iau măsurile corespunzătoare pentru a se asigura respectarea legii și aplicarea legii.
Elaborează strategiile utilizate în cadrul unei anchete pentru a colecta informații și date operative în modul cel mai productiv, în conformitate cu legislația, asigurându-se că strategia este adaptată fiecărui caz în parte, pentru a obține informații într-un mod cât mai eficient și cât mai rapid posibil.
Examinează locul săvârșirii infracțiunii pentru a se asigura că acesta nu a fost modificat și pentru a efectua evaluările și analizele inițiale ale ceea ce este posibil să se fi întâmplat, examinând și natura dovezilor existente.
Gestionează angajații și subordonații, lucrând în echipă sau individual, pentru a maximiza performanța și contribuția acestora. Le planifică munca și activitățile, dă instrucțiuni, motivează și îndrumă lucrătorii pentru a atinge obiectivele societății. Monitorizează și evaluează modul în care un angajat își exercită responsabilitățile și cât de bine sunt executate aceste activități. Identifică domeniile în care sunt necesare îmbunătățiri și formulează sugestii în acest scop. Conduce un grup de persoane pentru a le ajuta să atingă obiectivele și menține o relație de lucru eficientă la nivel de personal.
Gestionează dovezile importante pentru un caz într-un mod conform cu reglementările, pentru a nu afecta starea dovezilor în discuție și pentru a asigura starea impecabilă a acestora și posibilitatea de utilizare a acestora în cazul respectiv.
No competences in this bucket.
No competences in this bucket.
Normele juridice, constituțiile și reglementările aplicabile pentru sancționarea infractorilor.
No competences in this bucket.
Conduce anchetele desfășurate de poliție, care implică stabilirea unei strategii de cercetare, contactarea experților, posibilitatea de a utiliza diferite metode și puncte de vedere, precum și conducerea personalului de anchetă.
Efectuează anchete pentru a verifica și opri distribuția de droguri prin măsuri ilegale și penale, și arestează distribuitorii de droguri ilegale.
Investighează modificarea, copierea sau imitarea ilegală a articolelor sau a mărfurilor (de exemplu, bani, înregistrări publice sau opere de artă) utilizate în scopuri infracționale.
Aplică principii legate de comportamentul de grup, tendințele în societate și influența dinamicii societale.
Respectă cerințele legale atunci când se utilizează diferite tipuri de arme de foc și alte tipuri de arme și de muniție aferentă.
Se asigură că informațiile colectate în timpul supravegherii sau al investigațiilor rămân în mâinile persoanelor autorizate să le primească și să le utilizeze și că acestea nu ajung la inamici sau în posesia persoanelor neautorizate.
Coordonează cercetarea și inspecția unei anumite zone prin desemnarea de organe de patrulare în rute și zone, stabilind zona care trebuie să fie patrulată și coordonând activitățile în timpul patrulării.
Utilizează metode și tehnici de cercetare și intervievare a profesioniștilor pentru a culege date, fapte sau informații relevante, pentru a obține noi perspective și a înțelege pe deplin mesajul persoanei intervievate.
Dă dovadă de vigilență în cursul activităților de patrulare sau al altor activități de supraveghere pentru a asigura siguranța și securitatea, urmărește comportamentele suspecte sau alte schimbări alarmante ale modelelor sau activităților și reacționează rapid la aceste schimbări.
Face inspecții privind siguranța în domeniile de interes pentru a identifica și raporta pericolele potențiale sau breșele de securitate; ia măsuri pentru maximizarea standardelor de siguranță.
Vorbește în public și interacționează cu cei prezenți. Pregătește afișe, planuri, grafice și alte informații în sprijinul prezentării.
Conduce și ghidează angajații printr-un proces în care aceștia sunt învățați competențele necesare pentru posibilul loc de muncă. Organizează activități menite să prezinte activitatea și sistemele sau să îmbunătățească performanțele persoanelor și ale grupurilor în mediile organizaționale.
Identifică amenințări la adresa securității în timpul investigațiilor, inspecțiilor sau patrulărilor și ia măsurile necesare pentru reducerea la minimum sau neutralizarea amenințării.
Imobilizează sau controlează cu forța persoane care încalcă normele în ceea ce privește un comportament acceptabil, care reprezintă o amenințare pentru ceilalți și care acționează violent, pentru a se asigura că persoana respectivă nu poate să continue acest comportament negativ și pentru a-i proteja pe ceilalți.
Menține comunicarea între diferitele departamente ale unei organizații, între membrii de personal sau în timpul unor operațiuni sau misiuni specifice, pentru a se asigura că operațiunea sau misiunea are succes sau că organizația funcționează bine.
Prezintă dovezi într-o cauză penală sau civilă, în mod convingător și adecvat, pentru a ajunge la soluția potrivită sau la cea mai avantajoasă soluție.
Se asigură că este informat(ă) în mod corespunzător cu privire la reglementările legale care vizează o activitate specifică și că respectă normele, politicile și legislația acesteia.
Reține infractorii și contravenienții într-o anumită zonă.
Scrie rapoarte în conformitate cu specificațiile și reglementările unei organizații cu privire la situația care trebuie raportată, cum ar fi stadiul unei anchete, al colectării de informații sau al misiunilor și operațiunilor.
Utilizează echipamente de protecție în conformitate cu formarea, instruirea și manualele. Inspectează echipamentul și îl utilizează în mod consecvent.