afaceri externe
Activitățile unui departament de afaceri externe din cadrul unui guvern sau al unei organizații publice și regulamentele acestuia.
Consilierii diplomatici supraveghează secțiuni specifice în cadrul unei ambasade, cum ar fi economia, apărarea sau afacerile politice. Îndeplinesc funcții consultative pentru ambasador și îndeplinesc funcții diplomatice în secțiunea sau în specializarea lor. Elaborează politici și metode de punere în aplicare și conduce personalul diplomatic al secțiunii.
No competences in this bucket.
No competences in this bucket.
Activitățile unui departament de afaceri externe din cadrul unui guvern sau al unei organizații publice și regulamentele acestuia.
Procesele de dezvoltare a politicilor în domeniul afacerilor externe, cum ar fi metodele de cercetare relevante, legislația relevantă și operațiunile din domeniul afacerilor externe.
Procedurile legate de aplicarea politicilor guvernamentale la toate nivelurile administrației publice.
Limbile țărilor în care ar exista o piață-țintă potențială a muncii pentru a facilita cariera.
Practicile de facilitare a acordurilor sau a tratatelor internaționale încheiate cu alte țări prin desfășurarea de negocieri și încercarea de a proteja interesele guvernului din țara de origine, precum și facilitarea compromisului.
No competences in this bucket.
Se asigură că sistemele, procesele și bazele de date administrative sunt eficiente și bine gestionate și oferă o bază solidă pentru colaborarea cu funcționarii/personalul/profesioniștii din domeniul administrativ.
Menține relații bune cu reprezentanții comunității științifice, economice și ai societății civile de la nivel local.
Reprezintă interesele guvernului național și ale industriilor în diferite domenii, cum ar fi comerțul, drepturile omului, ajutorul pentru dezvoltare, aspectele de mediu și alte aspecte ale cooperării politice, economice sau științifice.
Analizează politicile existente pentru gestionarea afacerilor externe în cadrul unui guvern sau al unei organizații publice, pentru a le evalua și a căuta îmbunătățiri.
Asigură în permanență respectarea politicilor cu legislația și procedurile întreprinderii în ceea ce privește sănătatea și securitatea la locul de muncă și în zonele publice. Asigură conștientizarea și conformitatea cu toate politicile companiei în ceea ce privește sănătatea și siguranța, precum și egalitatea de șanse la locul de muncă. Îndeplinește orice alte sarcini care pot fi solicitate în mod rezonabil.
Exprimă intențiile și comportamentul într-un mod coerent și transparent, invitând la reciprocitate și stabilind justificarea unei legături fiabile și de încredere între oameni și echipe.
Manifestă sensibilitate față de diferențele culturale, luând măsuri care să faciliteze o interacțiune pozitivă între organizațiile internaționale, între grupuri sau indivizi ce provin din culturi diferite și promovează integrarea acestora în cadrul unei comunități.
Contactează și se întâlnește cu oamenii în context profesional. Găsește un subiect comun și își folosește persoanele de contact pentru obținerea de avantaje reciproce. Ține evidența oamenilor din rețeaua profesională proprie și rămâne informat/ă cu privire la activitățile lor.
Observă evoluțiile politice, economice și societale din țara desemnată, culege și raportează informații relevante instituției relevante.
Oferă consiliere în ceea ce privește politicile de gestionare și strategiile de prevenire a riscurilor, precum și punerea în aplicare a acestora, cunoscând diferitele tipuri de riscuri pentru o anumită organizație.
Oferă consiliere guvernelor sau altor organizații publice cu privire la elaborarea și punerea în aplicare a politicilor în domeniul politicilor de afaceri externe.
Răspunde la întrebări și la solicitările de informații venite din partea altor organizații și membri ai publicului.
No competences in this bucket.
Procese politice și guvernamentale și măsuri care trebuie luate pentru dezvoltarea societății. Apare atunci când există o corespondență între promisiunile politice privind drepturile omului și rezultatele efective. Este transparentă, receptivă, echitabilă și favorabilă incluziunii.
Domeniu care îmbină factorii politici și economici în analiza societăților moderne. Se concentrează pe factori precum producția și comerțul și pe relațiile acestora cu legea și autoritățile.
Proces evolutiv și continuu de integrare economică, socială și politică între țările europene, cu scopul intensificării cooperării, colaborării și a prosperității, precum și pentru depășirea conflictelor istorice în căutarea păcii și a stabilității. Integrarea europeană își are rădăcinile în perioada de după Al Doilea Război Mondial, deși dezvoltarea Uniunii Europene reprezintă elementul său central.
Principii de estimare și planificare a previziunilor pentru activitatea comercială, întocmirea bugetului și a rapoartelor periodice.
Procese legate de producția sau distribuția de bunuri și servicii peste granițe.
Normele și reglementările obligatorii în relațiile dintre state și națiuni, precum și sistemele juridice legate mai degrabă de țări decât de cetățeni.
Principiile și practicile economice, piețele financiare și de mărfuri, activitățile bancare și analiza datelor financiare.
Metodele și procedurile de reprezentare juridică și publică a autorităților publice pe durata judecării cauzelor sau în scopuri de comunicare, precum și aspectele specifice ale organismelor guvernamentale reprezentate în vederea asigurării unei reprezentări exacte.
No competences in this bucket.
Elaborează strategii pentru dezvoltarea și punerea în aplicare a politicilor de apărare, pentru organizațiile și operațiunile naționale sau internaționale de apărare, pentru îmbunătățirea securității și pentru o operare mai bună în situații periculoase și împotriva amenințărilor.
Elaborează planuri care asigură cooperarea între organizații publice internaționale, cum ar fi studierea diferitelor organizații internaționale și a obiectivelor acestora și evaluarea unei posibile alinieri cu alte organizații.
Aplică procesele implicate în crearea de tratate internaționale, prin desfășurarea de negocieri între reprezentanții a diferite țări, protejând interesele guvernului din țara de origine și facilitând compromisul.
Dezvoltă o dinamică pozitivă a comunicării cu organizații din diferite țări în vederea construirii unei relații de cooperare și a optimizării schimbului de informații.
Stabilește influența factorilor de risc de natură economică, politică și culturală, precum și a altor aspecte adiționale.
Conduce și ghidează angajații printr-un proces în care aceștia sunt învățați competențele necesare pentru posibilul loc de muncă. Organizează activități menite să prezinte activitatea și sistemele sau să îmbunătățească performanțele persoanelor și ale grupurilor în mediile organizaționale.
Gestionează operațiunile de punere în aplicare a noilor politici guvernamentale sau a modificărilor politicilor existente la nivel național sau regional, precum și a personalului implicat în procedura de punere în aplicare.
Gestionează angajații și subordonații, lucrând în echipă sau individual, pentru a maximiza performanța și contribuția acestora. Le planifică munca și activitățile, dă instrucțiuni, motivează și îndrumă lucrătorii pentru a atinge obiectivele societății. Monitorizează și evaluează modul în care un angajat își exercită responsabilitățile și cât de bine sunt executate aceste activități. Identifică domeniile în care sunt necesare îmbunătățiri și formulează sugestii în acest scop. Conduce un grup de persoane pentru a le ajuta să atingă obiectivele și menține o relație de lucru eficientă la nivel de personal.
Soluționează probleme care apar în legătură cu planificarea, stabilirea priorităților, organizarea, direcționarea/facilitarea acțiunii și evaluarea performanței. Utilizează procese sistematice de colectare, analiză și sintetizare a informațiilor pentru a evalua practica actuală și a genera noi înțelegeri cu privire la practică.
Menține comunicarea între diferitele departamente ale unei organizații, între membrii de personal sau în timpul unor operațiuni sau misiuni specifice, pentru a se asigura că operațiunea sau misiunea are succes sau că organizația funcționează bine.
Stabilește și menține relații de lucru cordiale cu omologii din diferite agenții guvernamentale.
Stăpânește limbi străine pentru a putea comunica într- una sau mai multe limbi străine.