Skip to content
ESCO occupation

inginer fotonică

Back to ESCO occupations

Inginerii în fotonică se ocupă cu generarea, transmisia, transformarea și detectarea luminii. Efectuează cercetare, proiectează, asamblează, testează și instalează componente sau sisteme fotonice în mai multe domenii de aplicare, de la comunicații optice la instrumente medicale, prelucrarea materialelor sau tehnologie de detectare.

2149.12.1 ISCO 2149 ESCO source
Competences
105
Groups
4
Essential
41
Optional
64

Competences and skills

105 ESCO relations
Essential knowledge 17 competences

Occupation specific

0 competences

No competences in this bucket.

Sector-specific

3 competences
holografie

Tehnică fotografică ce produce imagini multidimensionale în care toate informațiile vizuale asociate obiectului, mediului său și spațiului în care se află sunt înregistrate cu ajutorul unui lumini coerente, cum ar fi un fascicul laser. Imaginea holografică, holograma, apare ca un model de nerecunoscut până când iluminarea cu o lumină coerentă o organizează într-o reprezentare 3D a obiectului original. Holografia poate înregistra intensitatea luminii, dar și gradul în care corespund fronturile de undă, componente ale luminii reflectate.

ESCO source
proces de fabricare a produselor optice

Procesul și etapele diferite de fabricație a unui produs optic, de la proiectare și creare de prototipuri la pregătirea de componente și lentile optice, asamblarea echipamentelor optice, precum și testarea intermediară și finală a produselor și componentelor optice.

ESCO source
tehnologia geamănului digital

Model conceput pentru a genera o reprezentare virtuală a unui obiect sau a unui sistem, actualizată cu date în timp real. Proces de reprezentare virtuală care se realizează prin combinarea datelor și simularea tehnologiei, folosind senzori pentru a produce date asociate obiectului fizic, cum ar fi temperatura sau energia, cu scopul realizării geamănului digital al acestuia. Învățarea automată, simularea și raționamentul sunt implicate în acest proces.

digital
ESCO source

Cross-sector

14 competences
caracteristicile sticlei optice

Caracteristicile sticlei optice, precum indicele de refracție, dispersia și proprietățile chimice.

ESCO source
componente optice

Componentele și materialele necesare pentru construirea de instrumente optice, cum ar fi lentile și rame.

ESCO source
electronică

Funcționarea plăcilor de circuite electronice, a procesoarelor, a cipurilor și a hardware-ului și software-ului, inclusiv programare și aplicații. Aplică aceste cunoștințe pentru a asigura buna funcționare a echipamentului electronic.

digital
ESCO source
fizică

Știința naturii care presupune studiul materiei, mișcării, energiei, forței și noțiunilor conexe.

ESCO source
fotonică

Știința și tehnologia de producere, control și detectare a particulelor de lumină. Aceasta analizează fenomenele și aplicațiile în care lumina este utilizată pentru a transfera sau prelucra informații sau pentru a modifica fizic materialele.

ESCO source
indice de refracție

Indicele de refracție sau indicele optic reprezintă gradul în care un sistem optic, cum ar fi o lentilă, converge sau diverge lumina. Lentilele divergente au indice de refracție negativ, iar lentilele convergente au indice de refracție pozitiv.

ESCO source
inginerie optică

Subdisciplina ingineriei care se ocupă cu dezvoltarea de instrumente și aplicații optice, cum ar fi telescoape, microscoape, lentile, lasere, comunicații prin fibră optică și sisteme de imagistică.

ESCO source
lasere

Dispozitive care pot produce lumină prin amplificarea optică a emisiilor stimulate de radiații electromagnetice, cum ar fi laserele cu gaz, laserele în stare solidă, laserele cu fibre, laserele fotonice și laserele cu semiconductori. Coerența spațială și temporală a laserelor permite concentrarea luminii într-un singur loc, cum ar fi indicatoarele cu laser, precum și concentrarea luminii în timp, astfel încât lumina să poată fi produsă într-o perioadă mult mai scurtă decât altă lumină și, de asemenea, să emită o singură culoare a luminii.

ESCO source
matematică

Matematica este studiul unor subiecte precum cantitatea, structura, spațiul și schimbările. Aceasta implică identificarea tiparelor și formularea unor noi ipoteze pe baza acestora. Matematicienii se străduiesc să dovedească adevărul sau falsitatea acestor ipoteze. Există numeroase domenii ale matematică, unele dintre acestea fiind utilizate pe scară largă pentru aplicații practice.

ESCO source
optică

Știința care studiază elementele și reacția luminii.

ESCO source
principii de inginerie

Elemente de inginerie, cum ar fi funcționalitatea, capacitatea de multiplicare și costurile legate de proiectare și modul în care acestea sunt aplicate pentru realizarea proiectelor de inginerie.

ESCO source
schițe de proiect

Desenele care detaliază proiectarea produselor, a instrumentelor și a sistemelor de inginerie.

ESCO source
standarde privind echipamentele optice

Standardele și reglementările naționale și internaționale în materie de calitate și siguranță în ceea ce privește utilizarea și fabricarea de echipamente optice, inclusiv materiale optice, componente optice, sisteme optice, echipamente oftalmologice, echipamente optomecanice, echipamente de măsurare optică, echipamente fotografice și echipamente optoelectronice.

ESCO source
tipuri de instrumente optice

Tipuri comune de instrumente optice și lentile, cum ar fi microscoapele și telescoapele, mecanica, componentele și caracteristicile acestora.

ESCO source
Essential skills and competences 24 competences

Occupation specific

0 competences

No competences in this bucket.

Sector-specific

5 competences
dezvoltă software cu sursă deschisă

Exploatează și creează software cu sursă deschisă. Este familiarizat(ă) cu principalele modele de software cu sursă deschisă, cu sistemele de acordare a licențelor și cu practicile de codificare adoptate în mod obișnuit în producția de software cu sursă deschisă.

digitalresearch
ESCO source
elaborează proceduri de încercare a produselor, sistemelor și componentelor optice

Elaborează protocoale de încercare pentru a permite o varietate de analize ale sistemelor, produselor și componentelor optice.

ESCO source
modelează și simulează sisteme optice

Modelează și simulează sisteme optice, produse și componente optice, folosind software de proiectare tehnică. Evaluează viabilitatea produsului și examinează parametrii fizici pentru a asigura un proces de producție reușit.

digital
ESCO source
proiectează prototipuri de produse optice

Proiectează și dezvoltă prototipuri de produse și componente optice utilizând software de desen tehnic.

digital
ESCO source
testează componente optice

Testează sisteme, produse și componente optice cu metode de testare optică adecvate, cum ar fi testarea cu rază axială și testarea cu rază oblică.

ESCO source

Cross-sector

19 competences
ajustează proiectele produselor

Ajustează proiectele de produse sau de părți de produse astfel încât acestea să îndeplinească cerințele.

ESCO source
analizează datele testelor

Interpretează și analizează datele colectate în timpul testării, pentru a formula concluzii, perspective noi sau soluții.

ESCO source
aprobă proiecte inginerești

Își dă aprobarea ca de la proiectul tehnic al produsului finit să se treacă la fabricarea și asamblarea efectivă a produsului.

ESCO source
asigură managementul de proiect

Gestionează și planifică diversele resurse, cum ar fi resursele umane, bugetul, termenul, rezultatele și calitatea necesare pentru un anumit proiect, și monitorizează progresele înregistrate în cadrul proiectului pentru a realiza un obiectiv specific într-o anumită perioadă de timp și cu un buget prestabilit.

research
ESCO source
desfășoară activități de cercetare literară

Desfășoară activități de cercetare complexă și sistematică a informațiilor și publicațiilor pe o anumită temă. Prezintă o sinteză literară comparativă cu caracter evaluator.

ESCO source
dă dovadă de expertiză disciplinară

Dă dovadă de cunoașterea aprofundată și înțelegerea complexă a unui anumit domeniu de cercetare, inclusiv a cercetării responsabile, a principiilor etice și de integritate științifică în materie de cercetare, respectul vieții private și a cerințelor RGPD, legate de activitățile de cercetare dintr-o anumită disciplină.

research
ESCO source
efectuează controlul calității

Efectuează inspecții și teste ale serviciilor, proceselor sau produselor pentru a evalua calitatea.

ESCO source
gestionează date în domeniul cercetării

Produce și analizează date științifice provenite din metodele de cercetare calitativă și cantitativă. Stochează și păstrează datele în baze de date de cercetare. Sprijină reutilizarea datelor științifice și este familiarizat(ă) cu principiile de gestionare a datelor deschise.

digitalresearch
ESCO source
gestionează dezvoltarea profesională personală

Își asumă responsabilitatea pentru învățarea pe tot parcursul vieții și dezvoltarea profesională continuă. Se implică în activități de învățare pentru a sprijini și actualiza competențele profesionale. Identifică domeniile prioritare pentru dezvoltarea profesională pe baza unei reflecții cu privire la propria practică și prin contactul cu omologii și cu părțile interesate.

research
ESCO source
gândește în mod abstract

Demonstrează capacitatea de a utiliza concepte pentru a crea și înțelege generalizările și de a le corela sau conecta la alte elemente, evenimente sau experiențe.

research
ESCO source
Interacționează profesional în mediile de cercetare și profesionale

Dă dovadă de considerație față de ceilalți, precum și de colegialitate. Ascultă, oferă feedback și răspunde în mod perceptiv altora, ceea ce implică, de asemenea, supravegherea și conducerea personalului într-un cadru profesional.

research
ESCO source
interpretează desene tehnice

Interpretează desenele tehnice ale unui produs realizat de inginer pentru a sugera îmbunătățiri, pentru a face modele ale produsului sau pentru a îl exploata.

ESCO source
operează aparate de cercetare științifică și de laborator

Operează dispozitive, utilaje și echipamente concepute pentru măsurători științifice. Echipamentele științifice constau în instrumente de măsurare specializate rafinate pentru a facilita obținerea de date.

ESCO source
pregătește prototipuri pentru producție

Pregătește modele inițiale sau prototipuri în vederea testării conceptelor și posibilităților de reproducere. Creează prototipuri pentru evaluarea testelor de pre-producție.

ESCO source
prezintă rezultatele analizelor

Elaborează documente de cercetare sau susține prezentări pentru a raporta rezultatele unui proiect de cercetare și analiză desfășurat, indicând procedurile de analiză și metodele care au condus la rezultatele respective, precum și posibile interpretări ale rezultatelor.

ESCO source
proiectează sisteme optice

Proiectează și dezvoltă sisteme, produse și componente optice și de formare a imaginii, cum ar fi lasere, microscoape, fibră optică, camere și aparate de imagistică prin rezonanță magnetică (IRM).

ESCO source
realizează analize de date

Culege date și statistici în vederea testării și evaluării pentru a genera afirmații și previziuni de tipare, cu scopul de a descoperi informații utile în procesul de decizie.

digital
ESCO source
sintetizează informații

Citește, interpretează și rezumă în mod critic informații noi și complexe din diverse surse.

research
ESCO source
înregistrează datele încercărilor

Înregistrează datele care au fost identificate în mod specific în timpul încercărilor anterioare, pentru a verifica dacă rezultatele încercării produc rezultate specifice sau pentru a examina reacția subiectului în cauză la stimuli excepționali sau neobișnuiți.

ESCO source
Optional knowledge 23 competences

Occupation specific

0 competences

No competences in this bucket.

Sector-specific

14 competences
componente de iluminat cu LED-uri

Dispozitive semiconductoare care emit lumină vizibilă sau radiație infraroșie atunci când sunt parcurse de curent electric și se încarcă. Diodele emițătoare de lumină (light-emitting diodes, LED-uri) sunt produse atunci când golurile sunt parcurse de electroni, particulele transportate de curent, în cadrul mecanismului semiconductor.

ESCO source
componente optomecanice

Componente cu caracteristici mecanice și optice, cum ar fi oglinzi optice, suporturi optice și fibră optică.

ESCO source
dispozitive electrooptice

Dispozitive, sisteme și componente optice care prezintă caracteristici electrice sau electronice, cum ar fi laserele sau dispozitivele de modulare electrooptice.

ESCO source
electrooptică

Studiul și adaptarea câmpurilor electrice pentru a genera și controla radiații optice.

ESCO source
fizică computațională

Domeniu interdisciplinar care combină fizica, matematica aplicată și informatica. Se referă la utilizarea formulelor fizice și a algoritmilor numerici pentru realizarea de calcule la scară largă.

ESCO source
informatică cuantică

Ramură a informaticii care se ghidează după principiile teoriei cuantice. Utilizează particule subatomice cărora li se permite să existe în mai multe stări datorită biților cuantici sau qubiților.

ESCO source
mecanica mediilor continue

Studiul comportării materialelor fără a ține seama de specificul lor. Își propune să creeze modele matematice care să prezică acest comportament, în special în raport cu deformarea și mișcarea materialului.

ESCO source
mecanică computațională

Utilizare a modelării și simulării pentru prezicerea comportamentelor fizice complexe în știință și inginerie. Interacționează cu alte domenii ale mecanicii, inclusiv mecanica solidelor și mecanica fluidelor, dar și cu știința materialelor, matematica și metodele numerice.

digital
ESCO source
microoptică

Dispozitive optice cu mărimea de 1 milimetru sau mai mici, cum ar fi microlentile și microoglinzi.

ESCO source
MOEM

Microoptomecanica (MOEM) combină microelectronica, microoptica și micromecanica în dezvoltarea dispozitivelor MEM cu caracteristici optice, cum ar fi întrerupătoare optice, legături încrucișate optice și microbolometre.

ESCO source
optică cuantică

Domeniul fizicii care combină teoria cuantică a câmpului și optica fizică.

ESCO source
senzori de cameră digitală

Tipuri de senzori utilizați în camerele digitale, cum ar fi dispozitivele cuplate încărcate (CCD) și senzorii cu semiconductori complementari din oxid metalic (CMOS).

digital
ESCO source
supercalcul

Proces de rezolvare a problemelor complexe legate de date prin utilizarea mai multor computere care lucrează în paralel (și anume un supercomputer). Se folosește în mai multe domenii, cum ar fi mecanică cuantică, modelarea moleculară, aerodinamică și cercetarea în domeniul fuziunii nucleare.

digital
ESCO source
tehnologie cuantică

Tehnologie care funcționează pe baza unor principii ale mecanicii cuantice, cum ar fi încrucișarea cuantică și suprapunerea cuantică.

digital
ESCO source

Cross-sector

9 competences
dispozitive optoelectronice

Dispozitive, sisteme și componente electronice care dețin caracteristici optice. Aceste dispozitive sau componente pot include surse de lumină acționate electric, cum ar fi diodele LED și diodele laser, componente care pot transforma lumina în energie electrică, cum ar fi energia solară sau celulele fotovoltaice, sau dispozitive care pot manipula și controla lumina electronic.

ESCO source
fibre optice

Tehnologia care utilizează fibra optică, cum ar fi firele de materiale plastice sau de sticlă, pentru a transmite date. Fibrele optice sunt capabile să transmită lumină între cele două extremități ale fibrei și pot transfera imagini și mesaje modulate pe unde luminoase. Popularitatea cablurilor din fibră optică a crescut datorită posibilității acestora de a transfera date pe distanțe lungi în lărgimi de bandă mai mari și cu un nivel de interferențe mai redus decât în cazul cablurilor metalice.

digital
ESCO source
inginerie optomecanică

Subsetul de inginerie mecanică specializată în sisteme și produse optice, cum ar fi binocluri, microscoape, telescoape și spectrometre, precum și componente optomecanice, cum ar fi monturi optice și oglinzi optice.

ESCO source
modelare matematică

Proces de stabilire a unei probleme de reprezentare matematică, cum ar fi ecuațiile, a unui cuvânt real, cu scopul de a oferi perspective, de a descoperi noi caracteristici despre scenariul problematic, de a înțelege mai bine problema originală sau pentru a realiza predicții despre aceasta.

ESCO source
optoelectronică

Ramura electronicii și opticii dedicată studiului și utilizării dispozitivelor electronice care detectează și controlează lumina.

ESCO source
software CAE

Software-ul pentru efectuarea de sarcini de analiză de inginerie a calculatoarelor (CAE), cum ar fi analiza cu elemente finite și dinamica fluidelor de calcul.

digital
ESCO source
spectrul electromagnetic

Diferitele lungimi de undă sau frecvențe electromagnetice situate în spectrul electromagnetic. Lungimile de undă sunt împărțite în mai multe categorii în funcție de lungimea lor de undă și de nivelul lor de energie, pornind de la lungimi de undă radio cu o lungime de undă lungă și cu un nivel scăzut de energie, până la microunde, unde infraroșii, lumină vizibilă, raze ultraviolete, raze X și, în final, raze gamma cu o lungime de undă scurtă și cu un nivel ridicat de energie.

ESCO source
standarde de calitate

Cerințele, specificațiile și ghidurile naționale și internaționale prin care se asigură că produsele, serviciile și procesele sunt de bună calitate și adecvate scopului.

ESCO source
tehnologii în imagistica medicală

Set de tehnologii utilizate pentru crearea reprezentărilor vizuale ale interiorului corpului în scopul analizei clinice.

digital
ESCO source
Optional skills and competences 41 competences

Occupation specific

0 competences

No competences in this bucket.

Sector-specific

7 competences
concepe designul produsului

Transformă cerințele pieței în proiectare și dezvoltare de produse.

ESCO source
definește criteriile de calitate pentru fabricație

Definește și descrie criteriile în funcție de care calitatea datelor este evaluată în scopuri de producție, cum ar fi standardele internaționale și regulamentele de fabricație.

ESCO source
desfășoară activități de supraveghere tehnică în condiții de siguranță

Respectă principiile de menținere a unei supravegheri tehnice. Preia, recepționează și predă o activitate de supraveghere. Îndeplinește sarcinile curente efectuate în timpul unei supravegheri. Întreține jurnalele legate de spațiu ale utilajelor și semnificația citirilor făcute. Respectă procedurile de siguranță și de urgență. Respectă măsurile de precauție luate în timpul unei activități de supraveghere și ia măsuri imediate în caz de incendiu sau de accident, în special în cazul sistemelor petroliere.

ESCO source
gestionează drepturi de proprietate intelectuală

Se ocupă de drepturile juridice private care protejează produsele ce fac obiectul drepturilor de proprietate intelectuală împotriva încălcării.

research
ESCO source
interpretează schemele de circuite

Citește și înțelege schemele electrice care arată conexiunile dintre dispozitive, cum ar fi conexiunile electrice și de semnale.

ESCO source
montează componente optice pe cadrele aferente

Montează componentele optice, cum ar fi lentilele și componentele mecanice de precizie, cum ar fi cadrele, în ansambluri și efectuează ajustări. Lentilele sunt fixate mecanic cu ajutorul inelelor filetate pentru fixare și prin utilizarea cimentului pe bază de adeziv pe conturul exterior al cilindrului în vederea fixării lentilelor individuale.

ESCO source
operează unități de procesare optică

Configurează și operează unități de procesare optică sau asamblare, cum ar fi analizoare de spectru optic, ferăstraie mecanice, lasere, aparate pentru sudare a matrițelor, ciocane de lipit și aparate de sudură cu sârmă.

ESCO source

Cross-sector

34 competences
aplică principiile eticii și integrității științifice în activitățile de cercetare

Aplică principiile etice fundamentale și legislația în domeniul cercetării științifice, inclusiv în ceea ce privește aspectele legate de integritatea cercetării. Efectuează, revizuiește sau raportează cercetări, evitând comportamentele greșite, cum ar fi fabricarea, falsificarea și plagiatul.

research
ESCO source
aplică învățarea mixtă

Este familiarizat(ă) cu instrumentele de învățare mixtă prin combinarea învățării tradiționale „față în față” și online cu ajutorul instrumentelor digitale, a tehnologiilor online și a metodelor de învățare online.

digitalresearch
ESCO source
comunică constatări științifice

Împărtășește cu publicul larg constatările și entuziasmul recent în domeniul științei, sporește cunoștințele, aprecierea și înțelegerea științei de către public, promovează utilizarea rezultatelor științifice în formarea de opinii.

research
ESCO source
comunică cu clienții

Răspunde și comunică cu clienții în modul cel mai eficient și adecvat pentru a le permite acestora să aibă acces la produsele sau serviciile dorite sau la orice alt tip de ajutor de care aceștia ar putea avea nevoie.

ESCO source
concepe planuri tehnice

Creează planuri tehnice detaliate ale mașinilor, echipamentelor, uneltelor și altor produse.

ESCO source
coordonează echipele tehnice

Planifică, coordonează și supraveghează activitățile de inginerie în colaborare cu ingineri și tehnicieni ingineri. Asigură canale de comunicare clare și eficiente în toate departamentele. Se asigură că echipa este conștientă de standardele și obiectivele cercetării și dezvoltării.

ESCO source
desfășoară activități de cercetare la nivel interdisciplinar

Desfășoară activități de cercetare dincolo de limitele disciplinare și funcționale.

research
ESCO source
dezvoltă rețele profesionale cu cercetători

Dezvoltă alianțe, contacte sau parteneriate și realizează schimburi de informații cu alte persoane. Promovează colaborările integrate și deschise în cadrul cărora diferite părți interesate creează în comun inovații și cercetare cu o valoare comună. Își creează profilul sau marca personală și se face vizibil(ă) și accesibil(ă) în medii de relaționare față în față și online.

research
ESCO source
diseminează rezultatele în rândul comunității științifice

Face publice rezultatele științifice prin orice mijloace adecvate, inclusiv conferințe, ateliere, colocvii și publicații științifice.

research
ESCO source
efectuează cercetare științifică

Se angajează în conceperea sau crearea de noi cunoștințe prin formularea de întrebări în legătură cu cercetarea, prin cercetarea, îmbunătățirea sau dezvoltarea de concepte, teorii, modele, tehnici, instrumente, software sau metode operaționale și prin utilizarea de metode și tehnici științifice.

research
ESCO source
efectuează încercări

Efectuează încercări care trec un sistem, un utilaj, un instrument sau alte echipamente prin intermediul unei serii de acțiuni în condiții reale de funcționare, pentru a evalua fiabilitatea și adecvarea acestora în vederea îndeplinirii sarcinilor și pentru a ajusta setările în mod corespunzător.

ESCO source
elaborează desene pentru asamblări

Creează desenele care identifică diferitele componente și materiale și care oferă instrucțiuni cu privire la modul în care acestea ar trebui asamblate.

ESCO source
evaluează activități de cercetare

Evaluează progresele, impactul și rezultatele colegilor cercetători.

research
ESCO source
formează angajații

Conduce și ghidează angajații printr-un proces în care aceștia sunt învățați competențele necesare pentru posibilul loc de muncă. Organizează activități menite să prezinte activitatea și sistemele sau să îmbunătățească performanțele persoanelor și ale grupurilor în mediile organizaționale.

ESCO source
gestionează cunoștințele în vederea unui impact strategic

Sporește impactul și utilizarea rezultatelor cercetării în cadrul politicilor, asigurându-se că cele mai utile fapte sunt comunicate și înțelese în timp util pentru ca factorii de decizie să le ia în considerare pe parcursul întregului ciclu de elaborare a politicilor.

research
ESCO source
gestionează date interoperabile și reutilizabile accesibile și ușor de găsit

Produce, descrie, stochează, conservă și (re)utilizează date științifice bazate pe principiile FAIR (facil de găsit, accesibile, interoperabile și reutilizabile), asigurându-se că datele sunt cât mai deschise posibil și cât de închise cât este necesar.

digitalresearch
ESCO source
gestionează publicații deschise

Este familiarizat(ă) cu strategiile de publicare deschisă, cu utilizarea tehnologiei informației pentru a sprijini cercetarea, precum și cu dezvoltarea și gestionarea sistemelor actuale de informații privind cercetarea (CRIS) și a arhivelor instituționale. Furnizează consiliere privind acordarea licențelor și drepturile de autor, utilizează indicatori bibliometrici și măsoară și raportează impactul cercetării.

digitalresearch
ESCO source
integrează dimensiunea de gen în cercetare

Ia în considerare, în întregul proces de cercetare, caracteristicile biologice și evoluția caracteristicilor sociale și culturale ale femeilor și bărbaților (gen).

research
ESCO source
predă în contexte academice sau profesionale

Formează studenții în ceea ce privește teoria și practica disciplinelor academice sau profesionale, transferând conținutul activităților de cercetare proprii și ale altor persoane.

research
ESCO source
promovează implicarea publicului în cercetare

Dialoghează cu publicul în ceea ce privește conceperea, desfășurarea și difuzarea cercetării.

research
ESCO source
promovează inovarea deschisă în cercetare

Promovează colaborările integrate în cadrul cărora diferite părți interesate creează în comun inovații cu o valoare comună

research
ESCO source
promovează transferul de cunoștințe

Implementează o amplă sensibilizare cu privire la procesele de valorificare a cunoștințelor, menită să maximizeze fluxul bidirecțional de tehnologie, proprietate intelectuală, expertiză și capacitate între baza de cercetare și industrie sau sectorul public.

research
ESCO source
publică lucrări de cercetare academice

Întreprinde activități de cercetare academică la o universitate, la un colegiu sau pe cont propriu, în domeniul său de specialitate, și publică rezultatele acestora în cărți sau reviste academice, cu scopul de a contribui la domeniul său de specialitate și de a obține acreditare academică personală.

research
ESCO source
realizează planificarea de resurse

Estimează contribuțiile preconizate în ceea ce privește timpul, resursele umane și financiare necesare pentru realizarea obiectivelor proiectului.

ESCO source
redactează lucrări științifice, academice și documentație tehnică

Redactează și editează texte științifice, academice sau tehnice pe diferite teme.

research
ESCO source
repară defecțiunile echipamentelor

Identifică, raportează și repară avariile și defecțiunile echipamentelor; comunică cu reprezentanții de pe teren și producătorii pentru a reparații și pentru obținerea de componente de schimb.

ESCO source
scrie publicații științifice

Prezintă ipoteze, constatări și concluzii ale cercetării științifice din propriul domeniu de expertiză în cadrul unei publicații profesionale.

research
ESCO source
solicită finanțare pentru cercetare

Identifică principalele surse de finanțare relevante și pregătește cererea de grant pentru cercetare în vederea obținerii de fonduri și granturi.

research
ESCO source
stabilește relații de afaceri

Stabilește o relație pozitivă, pe termen lung, între organizații și părțile terțe interesate, cum ar fi furnizorii, distribuitorii, acționarii și alte părți interesate, pentru a-i informa cu privire la organizație și obiectivele ei.

ESCO source
utilizează software CAD

Utilizează sisteme de proiectare asistată de calculator (CAD) care să contribuie la crearea, modificarea, analiza sau optimizarea unui desen sau model industrial.

digital
ESCO source
utilizează unelte de precizie

Utilizează unelte de precizie electronice, mecanice, electrice sau optice, cum ar fi mașini de găurit, mașini de rectificat, freze modul și mașini de frezat, pentru a spori precizia produselor de prelucrare.

ESCO source
vorbește mai multe limbi străine

Stăpânește limbi străine pentru a putea comunica într- una sau mai multe limbi străine.

research
ESCO source
îndrumă oameni

Îndrumă oamenii oferindu-le sprijin emoțional, împărtășind experiențe și oferind sfaturi persoanei pentru a o ajuta în dezvoltarea personală, precum și adaptând sprijinul la nevoile specifice ale persoanei și acordând atenție solicitărilor și așteptărilor acesteia.

research
ESCO source
întocmește lista de materiale

Întocmește o listă a materialelor, componentelor și ansamblurilor, precum și cantitățile necesare pentru fabricarea unui anumit produs.

ESCO source